Sepcile pentru domeniul medical pot fi personalizate

Cei care lucreaza in sectorul medical au nevoie de o imbracaminte aparte, fie ca lucreaza direct pe sectiile spitalelor sau pe ambulanta. Primii ii protejeaza, astfel, pe pacienti de eventualele bacterii pe care ar putea sa le aduca prin intermediul hainelor. Iar cei din a doua categorie trebuie sa poata fi recunoscuti, in primul rand si, in al doilea, trebuie ca imbracamintea sa fie cat mai ergonoma pentru a interveni fara impedimente. Asadar, o sapca personalizata pe limarom-medical.ro ar fi o necesitate pentru cei de pe smurd sau ambulanta.

Sepci personalizate

Pe site, la sectiunea echipament ambulanta, se regasesc, printre altele, si sepcile. Dand click pe aceasta puteti vedea mai indeaproape modelul si cusaturile pentru a va face o idee cat se poate de apropiata realitatii. Se comercializeaza pe culoarea portocaliu, care este cea tipica echipamentelor pentru ambulanta si pot fi personalizate prin broderie in functie de preferintele si nevoile dumneavoastra. In ceea ce priveste marimea, nu trebuie sa va faceti griji intrucat sepcile sunt ajustabile gratie sistemului de prindere reglabil.

Sepci rezistente

Ele sunt foarte rezistente datorita materialului din care sunt confectionate, si anume bumbacul. Acestea vor rezista cu brio tuturor intemperiilor si spalarilor, nedecolorandu-se nici dupa o perioada mai mare de timp. Astfel va veti putea bucura de ele mai mult. Stim ca e frustrant atunci cand se rup sau nu mai arata ca atunci cand cumparati un produs anume, din acest motiv punem mare pret pe calitatea acestora.

Simplu si usor de comandat

Nu ezitati sa plasati o comanda de aici intrucat intreg procesul este unul foarte simplu. Ne-am gandit sa organizam site-ul intr-un mod cat mai curat si eficient, astfel incat dumneavoastra sa nu depuneti nici cel mai mic efort atunci cand doriti sa faceti cumparaturi de la noi. Tot ce trebuie sa faceti este sa alegeti culorile si marimile dorite la fiecare produs selectionat si sa le puneti in cos. Ulterior veti putea finaliza comanda introducand cateva date personale, precum numele si adresa, precum si metoda de plata pentru a putea emite factura si pentru a v-o trimite. Aceasta va ajunge cat de curand la dumneavoastra, in functie de cat de aglomerat este curierul. Insa, nu va dura foarte mult.

Haideti in magazin

Daca doriti si aveti posibilitatea, va asteptam cu drag oricand intre orele 8 si 18 pentru a vedea echipamentele in persoana. Stim ca uneori va simtiti mai bine cand aveti sansa sa si probati articolele pe care le cumparati.

Achizitionand o sapca personalizata pe limarom-medical.ro sau direct din magazin veti sti ca ati facut o investitie foarte buna din punctul de vedere al raportului calitate pret, intrucat acestea sunt foarte ieftine. In consecinta, nu veti regreta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *